Un vârcolac este, în mitologia românească o fiinţă fabuloasă, un demon care mănâncă Soarele şi Luna, generând în acest fel fazele Lunii şi eclipsele. Multiplele reprezentări ale acestei creaturi, de la animale reale(lupi,câini), la cele fantastice(zmei, balauri) au condus la un mister asupra formei demonului. Vârcolacul este reprezentarea răului care disturbă ordinea firească a lumii, iar orice abatere de la ordinea stabilită de comunitate poate genera un vârcolac. Astfel, vârcolacii, ca şi strigoii sau moroii, pot proveni din foarte multe surse, cum ar fi: copii nebotezaţi, născuţii cu anomalii, oameni care şi-au ucis un frate sau o soră, sau chiar o acţiune contrară unei tradiţii poate genera un vârcolac. Omul-vârcolac se va transforma în timpul unei eclipse, iar de cele mai multe ori, sufletul său este cel care va urca în cer şi va mânca Soarele sau Luna. Dacă legătura sufletului cu trupul este întreruptă în timpul transformării, sufletul este pierdut pe vecie.
Etimologia cuvântului pare a proveni din bulgară sau sârbă, din vylx + dlaka ce însemna cu păr de lup. Mitologia strămoşilor daco-geţi pare a fi influenţat, de asemeni, mitologia românească, mai ales prin cultul lupului, care legată şi de creatura vârcolac. De cele mai multe ori era suficient ca Luna să aibă o culoare roşietică, pentru ca românul să tragă concluzia că vârcolacul mănâncă Luna iar sângele astrului se prelinge printre colţii făpturii. Modurile de alungare sunt numeroase şi implică de obicei zgomotele de metale, cum ar fi tragerea clopotelor, baterea fiarelor între ele.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu